Marijuana este legala în Romania
Am citit acum 3 ore pe TIMES.RO ca:
"Astazi 30.01.2009 Guvernul Romaniei a adoptat prin ordonanta de urgenta noua lege, conform carei marijuana devine legala, iar consumul sub orice forma al acestei substante se poate face in locuri special amenajate sau in spatiile personale. Este interzis totusi consumul in spatii publice. Prin aceasta masura se doreste diminuarea traficului cu droguri, aceasta substanta putand fi achizitionata incepand de maine de la orice magazin care vinde tigari. Concurenta pe piata se dovedeste a fi mare, iesind din ceata 4 firme producatoare: “Verde”, “Get ON”, “African bush” si “Light this shit!” iar firma Marlboro a anuntat ca va deschide o noua linie de productie pentru acest produs. In ceea ce priveste nivelul de risc al acestei substante, s-a observat ca alcoolul este factor mult mai periculos decat marijuana.
Dar ce a determinat pe guvernanti sa adopte aceasta lege tocmai acum? Un reporter times.ro a aflat acest lucru direct de la domnul Emil Boc: “Vrem niste romani mai relaxati, mai veseli si mai optimisti pe timp de criza. Devenisera cu totul si cu totul deprimati, iar alcoolul nu mai e o solutie. Daca putem si noi face ceva pentru a imbunatati starea lor de spirit…cred ca acesta este cel mai bun lucru!"
39 comentarii :
Tare:D
Nu este tare deloc!! o sa vedem copii lesinati peste tot!!
lol...Times.ro :))
Aia fac mistocareala ma:))
da sigur
fix asta trebuia romanilor. vai de capul nostru
daca este adevarat macar sa faca si un reportaj ca sa anunte toata populatia ca sa nu ne trezim peurma ca mor tinerii pe stazi si nu o simpla publicatie pe net.......
.....sa apara kestia asta si la televizor
de ar fi asa :X join the shit!
fix exact astha ne trebe ... numa bine!
ar fi ceva sa se legalizeze dar deodata ce romania e sub cenzura ar fi prea penal ca sa fie legala tocmai marijuana
Nu moare nimeni. Desi cateodata poti crede ca ai murit:)). Din fericire nu exista supradoza la marijuana. Ar fi o idee sa interzica alcoolul in satele moldovei si sa legalizeze iarba. Alcoolul omoara multi mai multi oameni, n-am auzit pe cineva sa fi murit de iarba.
Singurul motiv pentru care nu legalizeaza marijuana e pentru ca nu au gasit un sistem adecvat de impozitare a ei. Cat priveste pericolul social, acesta este minor. Deja exista vreo 50.000 de consumatori de cannabis in Bucuresti si nu e nici o revolutie. Sau o crestere a mortalitatii, criminalitatii,etc.
auzi consumul acestor substante:))) de cand este o substanta:))? cine a scris asta e clar ca era depasit total de situatie da noh fie tre sa mai existe si un breaz deasta:P
las ca nu se moare de la un joint, cum zicea si asybaris, mai multi mor din cauza alcoolului. stau on olanda de mai bine de juma de an, unde se fumeaza marijuana ca la noi acas' kent8, da' COPII LESINATI inca nam vazut pe strada.in ceea ce priveste adevarul din acest blog pfff vedetziva de treaba. mai degraba se spanzura parlamentul decat sa aiba romain "relaxati". lol lmao rofl
ar fi ceva! Sar reduce traficul de droguri si macar dak am consuma cv am stii ce consumam nu stiu dak intelegeti! Stiu ca nus bune drogurile da decat sa cumperi de la contrabandisti si habar nai ce cumperi mai bine sa fie legalizate.........
Nu crededeti tampeniile astea.Cine a scris asa ceva a facut-o ca sa-i fie citit articolul pentru bani,si cui ii mai trebuie asa ceva cand sunt alternative legale si chiar mai bune!!!
ba da exista! am gresit eu linkul si imi cer scuze!
:)) Tare!
Da Doamne!
pacat ca nu e reala!:)))))))))))))))))))))) f tare
Ma bucur sa te vad si aici, asybaris ;))
Parca m-as mai intoarce in tara din cand in cand in conditiile astea.
Atata timp cat e adevarat, doresc Romaniei mult succes!
Intr-adevar, alcoolul e pe locul 4 in scara toxicitatii, tutunul pe 7 iar THC-ul pe 11. Dauneaza mult mai putin, si singura forma in care poate da dependenta e in joint-ul combinat cu tutun. Asa ca baieti, fumati spliff-uri virgine, bong-uri si pipe ale pacii si totul o sa fie ok.
Aici in Londra, in fiecare statie de autobuz miroase a foc. Toti oamenii fumeaza si se stie asta. Si nu e nimeni agresiv, pus pe scandal, sau mai stiu eu, MORT de la asa ceva. Populatia ignoranta fata de subiectul asta ar trebui sa-si pastreze modestia si sa nu se arunce la nici un fel de afirmatii.
In cazul in care va intereseaza, THC-ul nu actioneaza asupra nici unui centru nervos cardiac sau respiratoriu, thus nu ai cum sa ai cresteri ale batailor inimii sau blocaje. Dar bineinteles, ramane valabila gluma "Azi a murit cel mai mare consumator de doguri de pe Pamant. A fost atacat de o haita de animale salbatice pe care a crezut ca a vazut-o"
mesaj pentru cetateanul Liviu Vasile...bai amarastene de cand porcariile alea de la alcool se intampla numai in satele din Moldova, iar in restul Romaniei ba?...Date-n cacat cu nasul...esti magar.
Toti terminatii care nu fac fata societatii si vietii recurg la stimulante si alte chestii care cred iei ca ii scapa de grijile de zi cu zi....!sau ii fac mai' fericiti'nu uitati un singur lucru...toate astea duc la DEGRADARE ..ATAT:)))))))))))))
la cat de tampita e tara asta fix asta mai lipsea astia nu mai au pe ce face bani?de maine pe astia de 10 ani o sa-i vad fumand marijuana ..trec la un nivel mai inalt doar e romania nu putem sta pe loc
nu cred. e vrajeala. numa` iarba nu se legalizeaza la noi:))pff ce cacat:))
sa te auda Dumnezeu nenica
OMG..marijuana nu provoaca dependenta!..nu omoara!..nu face copii sa lesine!..etc
:D misto :D macar d ar fi asea:))
"marijuana provoaca doar dependenta psihica" - o spun chiar cunoscatorii
Marijuana nu provoaca dependenta
Marijuana nu ucide
Marijuana este buna pentru tine, recomandata
Marijuana este 100% naturala
THC se produce si in creier, e "substanta" ce te face sa gandesti mai liber
Marijuana dauneaza daca o fumezi, ORICE fumezi dauneaza, fumezi si frunze de nuc si dauneaza.
Nu e gateway drug, adica nu te face sa te apuci de ceva mai tare, asta depinde de tine, NU poti sa spui ca te-ai apucat de heroina pentru ca ai baut lapte cand erai mic etc.
e adevarat... s-a legalizat... de mult timp asteptam asta :)) acum putem sa fumam fara frica, fara sa mai vorbim codat la telefoane si sa ne ferim de garda, putem sa ne luam marfa din magazine :)) asta da viata... asa mai uitam si noi de griji si de probleme cat ne aflam sub efectul ierbii ca dupa aia revin problemele :))) nu o sa muriti si nu o sa lesinati... doar se poate sa vomitati la inceput =))) in rest totul este bine ;) va spun din proprie experienta de consumator ce sunt :))) bye bye
Degeaba ziceti ....e mai bine asa :) copii lesinati ai sa vezi tot timpu de la alcol...de la asta nu cred ca ai sa vezi fiind ilegal folosirea in spatii publice...alcolul e mai rau ma weed :D deci .....wtf light that shit :D
Lol, BIG SHIR! :)) Ar fi fost genial sa se intample asa ceva, dar nu :). Verde nu am fumat niciodata, desi am fumat alte cacaturi de la shopuri :)). Si chestia cu "copii lesinati" se poate, sunt unii care de la 3 fumuri de kent 8 ii ia ameteala... A fost si la tv un reportaj cu niste copii care au fumat de la shop si au fost dusi la spital...dar nah :)
Cu ajutorul asta inchid toate magazine spice care vand numai chimikale si se imbolnaveste lumea de la ele.. nu mai fac dilari banii..si suntem si noi in rand cu alte tari...
Stii ca ... times.ro chiar mentionase intr-un post , ceva de genu " Dupa cum vati dat seama postul asta este doar un pamflet , dar daca puneti toti botu la ce scriem noi" , ceva in genu :) Si in plus , ce te face sa crezi ca daca sar legaliza sar vinde in magazine la supermarketuri sau la tanti leana la colt ? Sar face niste plantatii speciale si ar fii tot un fel de spice numai ca ar fii niste ierburi mult mai putin daunatoare decat spice-urile care contin thc. si nu alte extracte de plante :)
“Verde”, “Get ON”, “African bush” si “Light this shit!”
=))
ar fi foarte tare sa fie legala cel putin pentru 5 luni... sa observe toti ce efecte are...sau.. sa se dea un test incepand cu 18 ani...
Supradoza... exista dar de 12kg...:)nu cred ca fumeaza nimeni 12kg intr-o zi... Defapt... nu au motive sa o tina ilegala...nu e dreptul lor sa ia decizia asta...nu e dreptul omului... ilegalizeaza tot... o sa ajungem sa avem drepturi egale cu cei care sunt in puscarie...
Bai oamenilor,,,mai ganditi ma cand vorbiti numai spuneti voi ca o sa moara copii pe strada,,marijuana nu e buna pt copii normal dar nu este mai rea pt sanatate decat o simpla tigara,,toti vorbiti de droguri fara sa stiti nimic despre ele ,,,majoritatea consumatorilor de marijuana fumeaza de foarte mult timp si nu au nimic,,,mai rea este o simpla tigara dar va treziti voi sa vorbiti,mai informativa si o sa aflati adevarul
Pc games free download
Gta 4 pc download
boaca aici in spania nai treaba cu iarba dar fratilor in romania da ca sa dat legalizarea la marijuana politicieni sunt primi care iau foc ca nau de unde sa mai fure trebuie legalizata marijuana pentru ca nu e deuanatoare si in primul rand nu trebuie recomandatala sub 16 ani
Trimiteți un comentariu